Atelierul de mestesuguri ne-a adus tuturor bucurie si a fost un prilej de a transmite si intelege din tainele picturii pe sticla. Toti participantii au plecat cu iconita realizata de ei si cu acel sentiment de implinire sufleteasca. Am inceput cu o prezentare in care am subliniat ce au insemnat icoanele in primul rand pentru taranii iconari, de unde se inspirau pentru realizarea izvoadelor, ce materiale foloseau (sticla, culori, pigmenti si rame), care sunt diferentele intre centrele de pictura pe sticla si care sunt etapele pentru realizarea unei icoane pe sticla.
Am trecut repede la treaba si am fost incantata sa vad ca toata lumea a fost concentrata si ca picteaza cu multa daruire. Fiecare si-a ales un model de sfant pentru cineva drag din familie sau o tema cu referire la sarbatorile de Pasti.
Au fost momente de reala bucurie, relaxare si un prilej de a ne intelege arta autentica traditionala. Nu a fost deloc usor sa realizam tot ce ne-am propus din prima incercare si intr-un timp destul de scurt. Am inteles cum se executa desenul, cat de atenti trebuie sa fim cand aplicam culoarea, cum reusim sa scriem pe icoane, care este fata si spatele icoanei, pe ce parte se picteaza, ca nu trebuie semnate deoarece numai Dumnezeu ne poate lauda pentru realizarea unei iconite, desi am aratat ca exista icoane semnate si datate de iconari, si ce cromatica foloseau.
Am presarat in timpul atelierului mici secrete de tehnica si incet, incet am ajus la final. Toti am fost foarte fericiti de cum am pictat.
Sunt deosebit de incantata de realizarea acestui atelier cu mare semnificatie pentru mine si sper ca am reusit sa transmit o mica parte din bucuria de a darui un astfel de cadou, cu totul aparte.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *